La munte era liniște, multă liniște...
Oamenii, de cele mai multe ori, călcau pe această liniște, se contopeau cu amintiri nefericite, deveneau umbre.
Foarte rar, cădeau frunze peste stâncile reci, agresive..., ce păreau vise neterminate, lacrimi uriașe ale cerului.
O veveriță trecea repede peste crengile înalților brazi.
Doar bâzâitul unei libelule uriașe cobora tot mai clar peste tihna fructelor de pădure. Era un elicopter.
Parcă se oprise oarecum în aer, doar pentru câteva clipe, apoi se prăbuși într-o vale, pe marginea unui pârâu.
Sunet și flăcări topiră firele calme ale ierburilor de la hotarele îngustelor poteci.
După un timp, o ursoaică își tăvălea doi ursuleți prin cenușa caldă din jurul fostului elicopter.