Zi de vară la mare
Coboară năvalnic trenul prin tunel şi inima bate mai tare, dar ştim, ştim că tot mai mult ne apropiem de marea cea mare. Nasu-i lipit de fereastră ... şi acum se coboară: vuiet destul, se-aleargă spre trăsuri, maşini ... însă paşii noştri, goi, se-ndreaptă spre nisipul ce sigur-i cald, călduţ, căldicel.
Va fi aşa de bine!
Aruncăm bagaje şi de, fiecare se-ntinde sau se aruncă-n mare.
Eu îmi aşez obositul trup şi respir adânc. Cuprind largul, închid ochii şi aerul tămâduieşte uşor, uşor aşteptarea.
Apa bolboroseşte poveste, văzduhul duce poveşti pe-a înaripatelor aripi şi soarele îmbrăţişează cer, pământ şi-i minune!
Ziua de vară la mare începe ... glasuri duium, paşi mulţi, forfotă, sunet destul şi joacă-i destulă în marea cea mare.
Deschid ochii, nisipul mi-e casă şi paşii duc urmă spre apă. Trupul freamâtă, deoarece este cuprins de răcoarea mării şi da, inima zâmbeşte la joaca copiilor care clădesc, clădesc castele frumoase de nisip.
Apa e caldă tot mai caldă şi-i atât de liniştitoare înaintare-n tăcuta mare!
