Tom se deşteptă înfometat şi ieşi din casă cu foamea şi cu gândurile sale încă zăpăcite de splendoarea visului de noapte.
Rătăci încolo şi încoace prin oraş, fără să privească pe unde îl duceau paşii, nici ceea ce se petrecea în jurul lui.
Lumea îl îmbrâncea, unii îl înjurau, dar el răpit de himera gândurilor lui nu băga nimic în seamă. Astfel ajunse la Temple Bar. Niciodată nu mersese atât de departe în această direcţie. Se opri, se reculese un moment, apoi se lăsă din nou pradă visului şi, fără să bage de seamă, se găsi în afară de zidurile Londrei. Ştrandul nu mai era un drum vecinal, ci era considerat ca o stradă deşi era rău clădită, fiindcă dacă avea un număr destul de mare de case pe o parte, pe cealaltă nu avea decât câteva edificii mari, palate aparţinând familiilor bogate, cu frumoase parcuri vaste, coborând până la fluviu; terenuri care sunt astăzi acoperite în întregime de uriaşe stabilimente făcute din piatră şi cărămidă. Tom, ajunse atunci la Charing Willage şi se odihni lângă frumoasa cruce înălţată acolo de un rege deposedat pe vremuri. După aceea, căscând gura, coborî drumul frumos, trecu prin faţa maiestuosului palat al marelui cardinal şi, puţin mai încolo, ajunse în faţa unui palat şi mai mare şi mai frumos, Wesminster. Tom privi cu uimire construcţia enormă, cu aripile larg deschise, ameninţătoare bastioane, foişoarele, portalul larg de piatră cu grilajul lui aurit, împodobit cu lei de granit enormi şi alte semne şi embleme ale regalităţii engleze. Dorinţa inimii sale, urma ea, în sfârşit, să fie satisfăcută? Era, oare, cu adevărat, palatul regelui? Nu putea el să spere dacă cerul ar fi vrut-o, să vadă acum un prinţ, un prinţ în carne şi\
