Întoarcerea tatei din război
Tata s-a intors într-o vineri. Era seară. Nu ne venea să credem că e el! Ne-am bucurat cu toţii de revedere. L-am îmbrăţişat, fericiţi că trăieşte!
Era tata!
Ne-a povestit puţine lucruri, dar îngrozitoare.
Am aflat cum, într-o noapte, s-a furişat să întindă cablul de transmisiuni de-a lungul malului unui pârâu. Doi soldaţi din armata rusă patrulau în apropiere. Tata a fost absolut sigur că ei îl văd, dar misiunea trebuia îndeplinită! Deja se simţea ochit, lovit, căzut la pământ... Trăgând cu sârg de cablu, tata a trecut la numai câţiva paşi de cei doi, care... totuşi... nu l-au observat! A scăpat, că aşa a vrut bunul Dumnezeu...
Ochii lui frumoşi şi verzi aveau cearcăne mari, amintind de culoarea pădurilor întunecoase din Munţii Tatra: până acolo fusese tata, pe jos, dus de valul războiului...
Acum e pace. Şi tata s-a întors acasă!
