„z”, ca în franceză sau în germană. În anii 40-50, filozofii români au început sa scrie cu s, justificând abaterea de la norme prin faptul ca „filosof” e format, în grecește, din „philos” (iubitor) și „sophia” (intelepciune). Dacă am scrie filozof, partea a doua este grecescul „zophos” (întuneric), ceea ce ar putea duce la o înțelegere gresită. O grafie, scriere adică, și o pronunție care, observă cu fină ironie marele lingvist Al. Graur, „dacă nu i-a deranjat pe francezi și pe germani si nu vad de ce ne-ar deranja pe noi”.
