Toți avem momente în viata când îi pierdem pe cei dragi... Eu mi am pierdut cățelul la o vârstă destul de frageda și nu am constatat acest lucru pana când am mai crescut.
În aceea vreme aveam multe jucării asa ca am sărit în ele și asa l am descoperit pe Chris. Un cățel alb ca spuma laptelui, cu doua urechiușe rozosine, un botic mic și negru și doi cărbuni în loc de ochișori toate acestea ți se tipăreau repede în minte.
După pierderea cățelușului meu mi am dat seama ca nu mai este cine sa ma protejeze.
Săracă jucărie câte lacrimi am vărsat dar ea mi a rămas la fel de intacta și îndrăgit la bine și la greu.
(dacă vrei scris și asta) => Oricât de copil te ai crede nici o data nu o sa fi prea mare prea bătrân sau prea copil pentru jucăria ta asa ca nu renunță la lucrurile pe care le iubești asa cum nici eu nu voi renunță la puful meu.
SPER CA TE AM AJUTAT!!! :))))
