Salut!
I. Relația semantică de omonimie se stabilește strict între două cuvinte sau strict între două locuțiuni.
Locuțiunea este un grup de cuvinte care se comportă în propoziție ca o singură unitate semantică (ca un cuvânt), care are unul (de obicei) sau mai multe sensuri și un echivalent. (ex. echivalentul unei locuțiuni verbale este un verb, sau mai multe, după caz, vezi mai jos)
Exemplu de locuțiuni în raport de omonimie:
„a lua partea/parte”:
1. cu sensul de „a apăra pe cineva”
2. cu sensul de „a participa”, „a se implica”
II. an-lumină = unitate de măsură a distanțelor foarte mari
lumină = radiație emisă de corpuri luminescente
Cuvântul „an-lumină” s-a format prin compunere, prin alăturare cu cratimă a substantivelor „an” și „lumină”. Știm că compunerea este mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului prin care se formează cuvinte noi prin alăturare, sudare și abreviere.
În definiție, regăsim exact ceea ce avem nevoie: „...se formează cuvinte noi...”, adică se formează o nouă unitate semantică de sine stătătoare, ce capătă un nou sens. Substantivul „lumină” este doar un component al substantivului „an-lumină”, între ele două nu se stabilește relație de polisemantism deoarece au sensuri complet diferite, fără a avea nicio legătură de sens.
Aștept întrebări în cazul în care ai. Succes!
