Într-o seară, greierul poznaș
A plecat către oraș
Supărat nevoie mare
Că furnica nu-i dă de mâncare.
Și-a luat vioara, și ea tristă
După ce-a șters ochii c-o batistă
Mergând abătut pe drum
A sperat că totul va fi bun.
Însă, ajungând la marginea pădurii
A realizat că și-a uitat condurii
Vântul se-ntețise tare
Frunzele zburau în zare.
El, micuțul cu vioara
S-a gândit că vine toamna
Chiar și la oraș furnica
Tot nu îi va da nimica.
