Autorul creionează în această operă ideea că universul se află într-o perpetuă schimbare, devenire, acesta nefiind într-o ordine stabilită definitiv.
Ovidius Naso schițează transformările suferite de ființe și de tot ce le înconjoară, încă de la nașterea lumii până la Cezar. El vorbește în poem despre "năzuințele sale" de a cuprinde această istorie într-o frescă.
În cadrul acestui tablou este prezentată năzuința omului de a se transforma, de a deveni altul, în forme îmbunătățite, dar însoțit de slăbiciunile sale.
