Deodată mama mă chemă la micul dejun. Da, nu prea îmi era mie poftă de mâncare, mai ales cu animalul acela straniu la mine în curte. Dar m-am dus, totuși, cu ceva tristețe în privire, deoarece știam că o dată ce reveneam în curte el nu va mai fi acolo...dar iată, tot acolo a rămas. M-am dus aproape de el...atunci mi-am dat seama că era un cal neobișnuit. Cal cu aripi? Uaauu, nu văzusem așa ceva până acum. Dar deodată mă trezisem pe spatele acestuia...Mă purtase deasupra norilor...ceva uimitor...
