Figura de stil care stă la baza textului este personificarea. Oltul, personaj central al textului este umanizat: ” Curgând liniștit prin câmpie, pe o albie care nu-i dă prilejul nici unei lupte, Oltul cade repede într-un somn adânc, aproape letargic. Se petrece cu el ceva necunoscut celorlalte râuri: încă foarte tânăr, se potolește deodată, abia mai urmându-și drumul ”;
- epitete care mențin ritmul larg și constant al prezenței descrierii:
” somn adânc, aproape letargic ”;
” coboară nebunește ”;
” frunza lucioasă ”;
” băutură rară ”;
” unda râului, amuțită ”;
” însomnoratei lor existențe ”;
” incredibil cristal ”;
” paradis terestru ”;
” privirile nedumerite ”;
” uriașul ceasornic ”;
- inversiuni: ” E poate, din întârziere viața Oltului, întâmplarea cea mai ciudată, iar ei nu întârzie să i se adauge farmecul ”;
- metafore: ” nufărul își deschide floarea, incredibil cristal, anume șlefuit pentru o băutură rară. Cât privești ochii, somnorosul râu oferă azurului, într-o explozie de somptuoase cupe, poezia lenii ce l-a curpins ”;
Prezența hiperbolei accentuează măreția naturii în fața neputinței omului, care distruge frumusețea pură ori de câte ori intervine: ” cea mai mică gânganie, pregătindu-și aripile pentru zbor, s-au auzi mai bine decât unda râului amuțită ”;
