Era o zi arzatoare de aprilie.. Aerul era invelit intr-o atmosfera fierbinte, norii se leganau lent,iar natura era in plina viata. Stateam afara impreuna cu doi prieteni. Ascultam briza marii. Valuri involburate ne izbeau de nisipul incins, simteam cum fiecare stop de apa ne racoreste pielea strabatura de razele rasfrante ale soarelui. Razele ne mangaiau genele umbrite. Stateam pe nisipul incins gandindu-ne la viitor, iar gandurile zburau intr-un haos metafizic. Tineretea era miezul vietii unde eram in plina desfasurare. Deodata ii vine o idee unui prieten. Ne spune sa incercam sa facem castele de nisip. Ii zambim si urmarim ideea. Am incercat sa construim,insa nisipul inflacarat se farama, trecandu-ne prin palme precum timpul - intr-o clepsidra. Incercand zadarnic sa construim castele, ne surprinde un pescarus. Se apropie de noi increzator, dandu-ne impresia ca suntem pe teritoriul lui.Paseste gratios peste scoicile sfaramate. Cauta ceva... Ne gandim si il analizam. Acesta este lipsit de prejudecati. El zboara in adancimile marii doar privind-o.. apoi atinge vazduhul explorand taramuri noi... Zambim si ne apropiem si de el.Surasul clipelor petrecute alaturi de se mentine pe chipurile noastre precum bronzul rosiatic al vamei..
Ne trezim dintr-un somn adanc amintindu-ne de amicul nostru,precum si despre "jocul" in care el este cuprins... jocul numit "viata" unui calator.
