“Într-o zi de vară, lina, călduroasă”, frunzele unui arbor se mișcau in vânt, șoptind ca viața frunzelor este frumoasa, mândrinfu-se. Acestea se lauda ca stau totdeauna in umbra, la răcoare și ca un călător ar sta in repaus din cauza lor. Frunzele tot șopteau acest mesaj, iar rădăcinile nu mai voiau sa audă ceea ce spuneau frunzele, căci frunzele se dau mare pe lângă rădăcinile. “Frunzele pe arbor zise vâjâind” “Cine-i rădăcina?”. Iar rădăcina face arborul să crească
Și peste tot anul frunză să renască, le răspunse ea. Rădăcina replica cu o morala explicita că: “Viața vegetală,/ Viața socială,/Totului atârnă/De la rădăcină.”.
