Atâția oameni, și totuși, doar câțiva te știu, atâția oameni, și totuși doar unul te cunoaște pe deplin. Acea persoană minunată căreia îi spui prieten. Ce poate fi mai minunat. Acea persoană s-a născut ca să-ți fie alături în ziua necazului tău, să te ridice atunci când cazi și să te asculte chiar și atunci când alții cred că taci, când tu urli pe interior. Acea făptură gingașă, te ascultă din priviri. Poate exista ceva mai bun de atât? Când îl cunoști e un simplu om, când te apropii îți devine mai apropiat ca o soră sau un frate. Și totuși îl numim doar prieten.. Prietenul e un bun cadou, ce vreau să-l prețuiesc. Nemuritor sentimentul bunătăți și onestității să îl păstrăm. (sper să fie bine.. Nu am înțeles foarte bine la ce se refera exact cerința, no) :))
