Aceste însușiri, ,,aroganta", ,,trufie", ,,vanitate", sunt caracterizate printr-o stima prea expresiva de sine, ce duce inevitabil, la o demnitate prea fardata a propriilor calități. Chiar dacă ,,aroganța", ,,trufia", ,,vanitatea", sunt sinonima, sunt conexiuni eterice, ce le poate disloca poziția consecvențiala pe care o au. Aroganta poate fi desemnata prin a-ți uita propriile defecte, trufia semnifica o sete de glorie personala, pentru simpla existență individuala, iar trufia, este un fel de sfidare a imperfecțiunilor cu care toți suntem subordonați. Ceea ce le aduce împreună, este acel sentiment, ce se etichetează în fața tuturor defectelor. Este pur și simplu, triumful neacceptarii defectelor, care aplaneaza către considerația caracteristicilor pozitive. Progresul substanțial, este o coexistenta a aprecierii virtuților, pe care le avem. Este o piesa ce declanșează încredere în propriile forțe, dar se axează în norma institutiva a unei energii dependente de valorificare a pozitivului, de neintegrarea negativului, un ilustru nereușit, dar cu voința de a da iluzia unei posibile perfecțiuni. Dacă vom aprofunda subiectul, vom descoperi că este mixata și putina prostie; o aptitudine pentru fericire, este suverana mulțumire, este ceva firesc dar cu un potențial ridicat; este ceva ce vrea să conchizi pentru o stare care nu cunoaște repaus, tot timpul în opoziție cu tehnicile chibzuite. Este un vid, al oricărei interdependente, ce se contrazice cu cu aprofundarea.
