Liviu Rebreanu alcatuieste sondajul psihologic al personajului, utilizand o gama variata de modalitati artistice: monologul interior al eroului sau autoanaliza („Am pierdut pe Dumnezeu, ii fulgera prin minte”), cuvintele personajului ce se constituie in marturisiri ale propriilor conceptii („Lege, datorie, juramant… sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta (…), nici o datorie din lume n-are dreptul sa calce in picioare sufletul omului”), caracterizarea facuta direct de catre autor („Apostol Bologa se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului. Isi auzea bataile inimi ca niste ciocane.”), invalmaselile de ganduri si obsesii ce nasc situatii dramatice, prin repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol (datoria, lumina din privirea condamnatului, legea, iubirea), precum si armonizarea naturii mohorate, reci sumbre cu zbuciumul dramatic din constiinta personajului.
