Tema textului, specifică liricii argheziene, evocă o întâmplare din universul mărunt al gâzelor, un fapt banal care capătă strălucire sub pana inegalabilului autor. Poezia reflectă relația dintre două universuri diferite: cel uman, reprezentat de eul liric și cel animalier, al gâzelor mărunte reprezentat de licurici.
Poezia în sine este personificată:
” Cum te găsești, ușoară zburătoare,
Zăcând aci, pe-o margine de drum,
Și nu dormind într-un polen de floare,
Învăluită-n aur și parfum ?
Neascultând de vântul de la stup,
Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei
Și darurile-acum, ale zambilei,
Puterile-amorțite ți le rup.
Voind să duci tezaurul de ceară,
Te prăbușiși din drumul cel înalt.
Cine-o să vie, trupul tău de-afară
Să-l caute și-n jur să sufle cald ?
Cu aripa-n țărână și în vis,
Strânge la piept comoara ta deplină.
Cât te iubesc, frumoasa mea albină,
Că sarcina chemării te-a ucis ! ” și are scopul de a umaniza ființa necuvântătoare.
