4) a) "Copacii își schimbau locul", "Copacii (...) păreau a se-ndesi", "Copacii (...) punându-se parcă dinadins în drumul nostru", "Copacii (...) să ne facă să o luăm pe unde voiau ei".
b) "tac toate", "Un singur covor atacă, pe nas, uvertura", "cărțile toate-l urmează în cor", "Începe să cânte întregul decor", "Ceasornicul bate măsura".
c) "calul (...) tânăr", "calul (...) uitându-se țintă în ochii fiului de crai", "calul (...) zice", (vorbele calului: "Sui pe mine, stăpâne, și ține-te bine!").
d) "Vântul ăsta e băiat?", "vântul (...) n-are șapcă", "vântul (...) n-are barbă", "vrei să-l tragi puțin de păr" (pe vânt), "Vântul (...) are păr tăiat?", "E băiat, într-adevăr?", "vântul e băiat!", "mi-ar plăcea să fie fată" (vântul să fie), "să se vadă" (vântul este invizibil), "să ne jucăm un pic" (eul liric și vântul).
5) Personificăcrile care m-au impresionat în mod deosebit sunt cele din poezia "Vântul are păr tăiat" de Constanța Buzea: "vântul e băiat!" și "să ne jucăm un pic", pentru că acestea conturează imaginea vântului, element al naturii invizibil, dar care în viziunea eului liric prinde formă, iar poezia devine confesivă, eul creator dorindu-și să se joace cu vântul personificat.
*Personificarea* este figura de stil prin care sunt atribuite însușiri omenești (acțiuni, trăsături etc.) unor ființe necuvântătoare (în cazul poeziei de la punctul c.), plante (în cazul poeziei de la punctul a.), obiecte (în cazul poeziei de la punctul b.), elemente ale naturii (în cazul poeziei de la punctul d.), cu scopul de a fi conturată mai bine viziunea despre lume a eului liric.
